Prezentare facultate/Conducere
Cuvântul decanului
Cuvântul decanului

Dragi studenți ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării,

            Vedem la ştiri uneori cum o mână de oameni se străduiesc, în ciuda intemperiilor și a bunului simţ, să împingă balenele eşuate pe nisip înapoi în apa învolburată a oceanului. Tot așa, internet(autism)ul îi aruncă pe mulți în afara realului, îndemnându-i să funcţioneze dezarticulat, fără context, în absenţa valorilor tradiționale, a alterității și reciprocităţii. Vorbim astăzi despre o insularizare a individului care trăieşte tot mai rar bucuria împărtăşirii, a mutualităţii, a confirmării propriei valori prin raportare la alţii, dar mai ales prin curajul de a proiecta viziuni proprii. Lumea în care trăim este suprasaturată de produse finite, serializate, cu finalitate imediată şi, odată ce am învăţat să reacţionăm la ele în chip erotic, sub impulsul gratificării instantanee, este foarte greu să te mai întorci la dificilul drum al interpretării, la riscantul, umilitorul, sublimul, gratuitul traiect al interogării, al scormonirii și iscodirii în căutare de sensuri și rosturi.

           Poeţii și prozatorii continuă însă să omagieze prin ritualuri ancestrale magia cuvântului. Ei sunt reprezentanţii unei specii pe cale de dispariţie, aristocraţii scăpătaţi ai cuvântului care, fără de ei, nu mai scapără. Profesorii de limbă, literatură şi comunicare, își învață studenţii că lectura e mai fascinantă decât Facebook-ul, iar haiku-urile mai dense decât sms-urile. Citind cărți, studiindu-le mesajul și stilul, căutând chei de descifrare a textelor, învățând limbi străine, reînvățând propria limbă, căutând căi optime de comunicare, de îmbrățișare verbală, ne căznim împreună să salvăm balenele albastre fără de care apa oceanelor s-ar preschimba în smoală.

Conf. univ. dr. Luminița-Elena Turcu

Decan al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării

Link-uri utile

Orar

,,Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în același timp" - Albert Einstein

Bibliotecă USV

,,Citește nu pentru a contrazice, nici pentru a crede, ci pentru a cântări și a lua în considerare." - Francis Bacon

DPPD

,,Intregul scop al educatiei este sa transforme oglinzile in ferestre." - Sydney J. Harris